Irga

Irga, Pom de stafide –  Amelanchier Lamarckii

irga

Forma: arbust stufos de 4 m înălţime, cu tulpini erecte.
Frunzele: sunt eliptice, de culoare verde deschis, albicioase pe partea inferioară, cu pete roşiatice, iar toamna devin de la galben – orange până la roşii.
Florile: albe mici, forma stelată, înfloreşte în aprilie – mai.
Fructele: sunt poame, negre – albăstrui brumat, dulci, au 4 – 10 sâmburi. Sunt comestibile. Fructele uscate seamănă cu stafidele dar gustul fiind aproape de afine. Se culeg în luna august.

Cerinţe:
Preferă soluri cu multă umiditate. Este rezistent la ger. Se plantează în locuri însorite sau semi umbră.
Utilizare:
Fructele sunt bogate în vitamina C şi în minerale, fier, cupru, magneziu.
Medicina naturistă: fructele au efect anti – inflamator, hipotensiv şi antisclerotic. Este cel mai bun medicament împotriva insomniei.

Modalităţi de consum:
Se pot consuma fructele proaspete, congelate sau fructele uscate care seamănă cu stafidele, sau diferite preparate:
Gem de fructe: 1kg de fructe proaspete de Amelanchier se turmixează, şi se pasează prin sită. Se amestecă cu 0,5 kg fructe de prune sau mere, şi cu 0,5 kg zahăr şi se fierbe.
Lichior de Amelanchier: 300 gr de fructe de Amelanchier, 150 gr zahăr, o păstaie de vanilie tăiată, 0,7 ml vodcă. Se pun într-un borcan, se închide ermetic şi se lasă la macerat timp de 2 luni, după care se strecoară prin sită.

Lasă un comentariu